În decembrie, chiar înainte de sărbători, am fost invitată la un eveniment foarte drăguț marca L`Oreal Paris. Nu ni s-a spus ce se lansează, dar bănuiam despre ce e vorba, pentru că produsul a apărut preț de câteva secunde în clipul Innei. Au mai fost și câteva teasere pe contul de instragram al lui Alexandru Abagiu, iar eu cum sunt extrem de curioasă, muream de nerăbdare să testez acea mascara. Miss Manga sau visul unei priviri spectaculoase mi-a completat machiajul ochilor toată luna ianuarie și puțin din decembrie. Atât de mult mi-a plăcut. Înainte de toate trebuie să vă avertizez că este o astfel de mascara, de la ambalaj, până la formulă și efectele asupra genelor.
Ambalajul negru cu roz, foarte jucăuÈ™, ascunde o periuÈ›a conică, flexibilă 360A°, cu ajutorul căreia aplicarea ar trebui sa fie considerabil uÈ™urată, iar genele sa capete volum de la rădăcină la vârf.
Sinceră să fiu, periuța flexibilă nu mi se pare că face o prea mare diferență, deși Alexandru Abagiu susține contrariul (veți vedea în clipul de mai jos). Întradevăr, oferă genelor un volum considerabil și efectiv se usucă imediat după aplicare. Aici nu îl contrazic. Doritoarele de gene cu muuulllttt volum o vor iubi cu siguranță. Cu vârful periuței vă puteți contura și genele inferioare, pentru ca ochii să pară mai mari, asemănători unei păpuși Kawaii :) Eu sunt mai mult o iubitoare de gene perfect separate, alungite și curbate. Miss Manga a fost o provocare la început, deoarece nu mi-a oferit exact ce mi-am dorit. Efectele acestei mascara sunt: alungire, culoare intensă, volum și rezistentă în timp (nu se fărâmițează, nu se întinde, deși nu e waterproof). Mi-ar fi plăcut o mai bună definire și curbare a genelor. Cu toate acestea ne-am împrietenit si îmi place.
Sunt conștientă că probabil vor fi multe fete care nu vor fi încântate de rezultatul final, deoarece se poate ajunge foarte ușor la gene lipite și pline de mascara. Aici intervine și metoda de aplicare, deoarece periuța are tendința să se încarce cu mult produs.
Va las cu pozele și decideți voi dacă vă place efectul sau nu. Aștept părerile voastre sincere :)
Pentru premiile Grammys de anul acesta Rita Ora, imaginea Rimmel London, a ales o rochie Prada argintie, pe care a accesorizat-o discret cu o manichiura in nuante neutre si un machiaj care pune accentul pe ochi, pastrand buzele nude. Ea ne-a surprins și cu un nou look, renunțând la pletele blonde pentru o tunsoare pixie, asimetrică.
Astăzi vreau să vă prezint o noutate parfumată într-un ambalaj inconfundabil. Este vorba de adidas ORIGINALS by Jeremy Scott, a cărui sticluță ia forma unei perechi de sneakers din cristal, o variantă a pantofilor iconici ‘Jeremy Scott Wings’ din colecÈ›ia adidas Originals. Sticla este îmbrăcată în catifea tratată termic È™i ambalată într-o cutie de pantofi adidas în miniatură cu închidere magnetică. Cu siguranță atât un accesoriu de frumuseÈ›e, cât È™i un obiect de colecÈ›ie râvnit.
Fie că eşti în căutarea darului perfect pentru cel iubit, cu ocazia zilei de 14 Februarie sau pentru zilele de martie ale femeilor dragi din viaţa ta, trebuie să îmbini două elemente cheie: utilul şi, desigur, plăcutul. Braun îţi sare în ajutor și te ajută să-ţi alcătuieşti lista cu daruri de oferit în această perioadă.
Braun îţi oferă idei de cadouri pentru femei, dar şi pentru bărbaţi. Tu nu trebuie decât să alegi ceea ce se potriveste cel mai bine celor dragi!
La cea de-a treia întâlnire a bloggeritelor de beauty (#dbbm3), din decembrie, am primit în avanpremieră noua cremă de mâini La Roche Posay, din gama Cicaplast. De atunci o folosesc aproape în fiecare zi și nu concep să nu o am în geantă.
Vedeți voi, eu mă spăl de foarte multe ori pe mâini și folosesc tot de atâtea ori soluții dezinfectante. Adăugați la asta faptul că uit de fiecare dată să port mănuși și veți avea ca rezultat o piele deshidratată si iritată pe mâini. Iarna e un adevărat coșmar pentru mâinile mele.
Îmi face mare plăcere să vă anunț că în gama de rujuri Color Sensational de la Maybelline se lansează Rebel Bouquet, o explozie de pasteluri, în 8 nuanțe diferite. Rujurile sunt în culori vibrante de roz, roșu sau mov și conțin pigmenții supra-săturați, care intensifică strălucirea proaspătă a pastelurilor.
Sunt planificate să între de săptămâna aceasta la raft și în seara aceasta vă ofer un mic preview cu 7 dintre cele 8 nuanțe. Prețul unui ruj va fi de 30,99 lei.
Denumirile lor sunt: 185 Plushest Pink; 158 Power Peony; 342 Mauve Mania; 365 Plum Passion; 465 Citrus Flame; 470 Red Revolution; 538 Ravishing Rose și 418 Peach Poppy.
Noua campanie Vichy este foarte atractiva - la alegerea unui produs de ingrijirea potrivit tipului nostru de ten vom primi cadou rutina de ingrijire Vichy formata dintr-o Apa Termala Vichy 50ml si o crema hidratanta Aqualia Thermal 15ml, oferite intr-o cutie de colectie, in editie limitata.
Pentru această primavara, brandurile de parfumerie Prestige din portofoliul Coty au pregătit seturi ce conțin parfumul preferat alături de un produs de îngrijire cadou, din aceeași gamă cu parfumul. Daca doriti sa va rasfatati iubita cu o aroma noua, va ofer mai jos cateva optiuni, insotite de preturile aferente.
La ceas de seară vă provoc să descoperiți cât de Miss Manga sunteți. Dacă intrați pe site-ul Miss Manga (click aici) și încărcați o poză cu un look de-al vostru, cât mai Manga Style, veți descoperi cât de Manga sunteți.
Inspirată de poveÅŸti de dragoste ÅŸi legende, noua ColecÅ£ie de Valentine’s Day de la PANDORA exprimă devotamentul ÅŸi afecÅ£iunea ÅŸi reprezintă sărbătorirea iubirii în toate formele ei. Păstrându-se în tendinÅ£e, noua serie „Love” surprinde perfect spiritul acestei ocazii, cu bijuterii cu un font special creat, cu pietre de zirconiu cubic ÅŸi litera „o” în formă de inimă. Un accesoriu discret, dar esenÅ£ial pentru o Å£inută, aceste bijuterii minunate îţi aduc aminte de momentele preÅ£ioase de dragoste ÅŸi îţi spun povestea printr-un singur cuvânt.
Vreti sa fiti irezistibile de Valentine`s Day? Atunci trebuie sa descoperiti cea mai seducatoare gama lansata vreodata de The Body Shop - Smoky Poppy, infuzata cu extract din petale de mac, culese manual din regiunea Ankara din Turcia. Gama cuprinde:
Noile palete Bourjois Smoky Stories ne provoacă să descoperim make-up artistul din noi. Fiecare paletă conține o gamă compactă de culori subtile și ușor de purtat, pentru a evidenția toate culorile de ochi, pentru un machiaj de zi sau de seară. În plus față de cele 3 nuanțe de fard, cu texturi cremoase și pudrate, găsim nuanța top coat Light Touch, o nuanță transparentă ce conține particule de sclipici, pentru un strop de strălucire.
În sezonul rece pielea are nevoie de o hidratare intensă, de aceea astăzi vin cu câteva recomandări de la NIVEA, testate pe pielea mea.
Produsele albastre, intens hidratante și hrănitoare, sunt cele pe care trebuie să le căutați în magazine. Preferatele mele sunt gelul de duș NIVEA Creme Care (cu o formulă delicată de îngrijire, cu pro-vitamină B5 şi uleiuri nutritive), laptele de corp hrănitor sub duş (care contine ulei de migdale), alături de săpunul lichid hrănitor. Și nu uit niciodată să iau cu mine o cutiuță albastră, cu celebra cremă NIVEA, pe care o folosesc pe zonele uscate (mâini, coate, buze).
Preţuri: NIVEA Creme Care gel de duş: 12,52 Lei; NIVEA Creme Care Sapun lichid: 11,44 Lei, NIVEA Lapte de Corp Hrănitor sub Duş: 17,29 Lei.
Desi in weekend mi-am propus o leneveala de zile mari, mi-am facut o cafea mare si am deschis pret de cateva zeci de minute laptopul. Special pentru voi am invins lenea si gripa (de ieri ma streseaza), asa ca poate nu imi povestiti o intamplare amuzanta ori ce v-ati mai cumparat, saptamana asta, ca ma supar.
Familia Biodermă are un nou membru, un salvator al tenului foarte uscat. Atoderm Nutritive, căci despre el e vorba a fost dezvoltat în Laboratoarele Dermatologice Bioderma, pentru a satisface nevoile persoanelor cu pielea foarte uscată, slăbită și reactivă. Formula sa nutritivă hrănește, reface filmul hidrolipidic și calmează pielea.
Combinația de ingrediente active naturale (unt de Shea și extract de Avocado), renumite pentru proprietățile lor de hrănire, refacere și calmare a pielii, și agenții activi hidratanți (vaselină, glicerină) asigură un efect intens de hrănire a pielii.
Atoderm Nutritive are o textură cremoasă, non-grasă și toleranță excelentă: hipoalergenic, fără parfum, fără parabeni. Non-comedogenic. Prețul recomandat în farmacii este de 39 lei.
Sunt printre voi fete cu ten foarte uscat? Cum vi se pare această noutate? Veți încerca această cremă?
De aproape o lună îmi propun să vă povestesc despre experiența mea cu noul aparat Braun Face, epilator și perie de curățare, dar și despre un proiect foarte drag mie, în colaborare cu fetele de la 2ActivePR.
Săptămâna trecută am fost invitată la cea mai așteptată petrecere de început de an - YSL Black Opium Party. Să vă mai spun că invitatul surpriză a fost Loredana? Da, diva a susținut un mini concert numai pentru noi și ne-a încântat cu cele mai cunoscute melodii ale sale. A fost o seară de neuitat, iar dovada sunt pozele de mai jos. Mă bucur tare mult că am revăzut bloggerite dragi, cu care nu prea reușesc să mă văd ca oamenii normali, la o cafea, în weekend :)
Oricât m-aș chinui să introduc o nuanța de mov, verde sau roz în machiajul meu zilnic, tot la nuanțe neutre de maro, bej sau auriu mă întorc. Bine că și marii producători de cosmetice au scos o tonă de palete în nuanțe neutre, pentru ca noi să avem de unde alege.
”Primavara înseamnă delicateÈ›e, culoare È™i sensibilitate”
Guerlain ne dezvălui în această primăvară secretul unui ten natural, odihnit, luminos È™i nu în ultimul rând frumos. Armele secrete fac parte din noua colecÈ›ie a brandului È™i sunt următoarele: Meteorites Baby Glow, ce oferă tenului o luminozitate magică, Meteorites Compact, forma compactă a legendarelor perle Meteorites; Meteorites Pearls de Blush, un fard de obraz ce combină culoarea È™i strălucirea perlelor; alături de două noi palete Ecrin 4 Couleurs, un lac de unghii într-o nuanță de roz delicat È™i Cils D’Enfer Maxi Lash, accesoriul must have pentru gene excepÈ›ionale. ColecÈ›ia va fi disponibilă în magazine de la 1 februarie.
Au cam trecut sărbătorile, așa că am renunțat la rujurile roșii în favoarea celor nude. Adevărul e că pe timpul zilei, dacă nu trebuie să merg la vreun eveniment, prefer nuanțele neutre pentru buze. Un nude, un roz prăfuit sau un balsam ușor colorat sunt alegerile mele, pentru că sunt ușor de purtat și merg la aproape orice machiaj.
De sărbători am purtat numai oje roșii. Una dintre ele este de la Wjcon, nuanța 119, un roșu cremos, foarte pigmentat și de o calitate surprinzător de bună. Spun asta pentru că nu mă așteptam să îmi reziste cinci zile.
M-am gandit ca prima postare din an trebuie neaparat sa fie una colorata, cu foarte multe poze. Si cum de mult nu v-am mai aratat ce-am mai facut/cumparat/mancat/pe unde am mai fost (cu exceptia celor care ma urmaresc pe Instagram), azi e ziua perfecta pentru o mica recapitulare.
In caz ca nu v-ati prins pana acum eu sunt o persoana foarte comoda. Rar ma veti vedea pe tocuri, cu machiaj extrem de atent studiat sau cu bucle. Dar si cand trebuie, imi rezerv cate 1-2 ore, pentru ca totul sa fie perfect. Daca nu ma grabesc pot sa imi fac si linii de tus perfecte, pot sa combin si mai mult de doua nuante de fard maro, si chiar pot sa imi ondulez parul destul de bine. De-a lungul ultimilor ani am tot incercat diverse ondulatoare, placi de par, perii de coafat, insa tot la cele trei de mai jos m-am intors:
Credeați că s-a terminat goana după cadouri? Ei bine, nu :) Urmează ianuarie, cu sărbătorirea Ionilor și Ioanelor (adică și a mea), plus toate zilele de naștere din acest interval. Dacă sărbătorita e o ea, atunci cea mai bună opțiune e o bijuterie delicată, care să surprindă spiritul sărbătorilor de iarnă. Noile talismane PANDORA din argint 925 pot deveni păstrătoare delicate ale momentelor prețioase petrecute cu cei dragi.
Am promis că va arăt lacurile mele de unghii roșii. Azi am învins lenea și vi le voi arăta pe toate 24. Bine, sigur mai am vreo 4-5 rătăcite pe undeva, dar nu am fost în stare să le caut. Vreau să menționez că preferatele mele absolute (adică cele mai purtate anul acesta) au fost: OPI Coca-Cola Red și Chanel Rouge Rubis. Ambele sunt nuanțe de roșu cu subton albastru, rece. Bine, și restul îmi plac, din moment ce le-am cumpărat. De fapt toate au ceva special.
Ma gandeam zilele trecute cum as putea sa va surprind placut de Craciun? Raspunsul mi-a rasarit in minte aproape imediat - impartasind cu voi o pasiunea de-a mea.
De vreo trei ani incoace imi place sa caut imagini cu vitrinele magazinelor, festiv decorate. Raman impresionata in fiecare an de imaginatia decoratorilor de vitrine si mi-as dori ca undeva in viitor sa le pot admira si live.
Cu atâtea pregătiri pentru Crăciun și Revelion, sigur multe dintre voi ați uitat să vă faceți programare la coafor, sau v-ați trezit prea târziu și n-ați mai găsit nimic liber. Da, se mai întâmplă, dar nu trebuie să ne panicăm, pentru că panica nu e bună la casa omului.
Eu de cele mai multe ori mă coafez acasă. Da, am un fel expert level la capitolul bucle. Nu glumesc. Dovada - la #dbbm3 Antonia m-a întrebat dacă m-am coafat la Liza :)) Nu, buclele erau rezultatul muncii mele, cu ajutorul unui ondulator conic, cam ca cel folosit de Laura Cosoi în clipul de mai jos.
Știu că sunteți pe ultima sută de metri cu pregătirile, așa că nu mă lungesc cu introducerea și trec direct la subiect. În cazul în care vă pregătiți să cumpărați ultima serie de cadouri, puteți strecura și un set elmiplant sau B.U. printre ele. Sigur femeile din viață voastră vă vor mulțumi.
În fiecare an, de aproape trei ani, organizez împreună cu Larisa și Ioana December Beauty Bloggers Meeting, un eveniment dedicat exclusiv bloggeritelor de beauty. Povestea acestor întâlniri o puteți citi pe blogul Ioanei. Ea a reușit să surprindă momentele cheie, care au dus la această serie de evenimente.
Vreau să împărtășesc cu voi unul dintre produsele consumate luna trecută. Este vorba despre un produs destinat îngrijirii tenului, de la Biotherm. Spuma demachiantă Biosource Self-foaming Cleansing Water, căci despre ea e vorba, a înlocuit gelurile de curățare pe care le folosite pana atunci (Clarisonic și Ivatherm).
Pe scurt - foarte, foarte mișto. Mulțumirile pentru cele două zile minunate merg către minunata Georgiana Oprea, PR Manager Freeman Entertainment. Prin intermediul ei am participat la un mic atelier de actorie, coordonat de Dorian Boguta, m-am plimbat prin locurile în care s-a filmat "Alt Love Building" și m-am numărat printre primele persoane care au văzut filmul.
Pana ma adun eu sa va povestesc despre December Beauty Bloggers Meeting 3, m-am gandit sa va spun ce produse am folosit pentru machiajul din acea zi. Nu pentru ca am facut eu vreun super machiaj, ci pentru ca am primit doua complimente la adresa lui, din partea unor colege bloggerite.
Cu doua zile inainte am fost in vizita pe la Ioana, pentru a-mi pune extensii de gene, special pentru eveniment. A facut o treaba minunata si vreau sa-i multumesc pe aceasta cale. De saptamana aceasta ea este oficial stilist Xtreme Lashes, asa ca va puteti lasa pe mana ei fara sa va faceti griji. Eu de-abia astept sa merg la retus.
Astăzi vă voi arăta propunerile Nivea pentru sărbători. Sunt practice, la prețuri prietenoase și nu prea aveți cum să dați greș cu ele. Eu întotdeauna am un stoc generos de demachiante și geluri de duș, iar preferatele mele, de la Nivea, sunt loțiunea micelara și gelul de duș cu cocos. Ultimul nu vine într-un set cadou, dar trebuie neapărat să-l încercați. Nu veți regreta. Revenind la seturile de Crăciun, cei de la Nivea s-au gândit să ne ajute cu cinci cadouri speciale, potrivite pentru femeile din viața noastră, pentru ca ele să se bucure de o piele frumoasă și după sărbători.
Stiu cat de greu este sa gasiti pentru fiecare persoana draga cadoul potrivit, tocmai de aceea m-am gandit sa fac o serie de postari cu pachete de sarbatoare. Va voi idei pentru toate buzunarele, din colectiile de sezon, special ca voi sa aveti de unde alege.
In postarea de astazi vreau sa va prezint cateva seturi de la Top Line si The Body Shop, cu multe creme/unturi de corp, geluri de dus parfumate, creme pentru ingriirea tenului, buzelor, lacuri de unghii, alaturi de alte delicii pentru corp si fata.
Dacă răspunsul este "da" sau dacă aveÈ›i prichindei dornici de o întâlnire cu MoÈ™ul, atunci trebuie să daÈ›i o fugă până la una dintre cele È™ase sucursale ale băncii Transilvania. ÃŽn perioada 15-20 decembrie acestea se vor transforma în locuinÈ›e temporare pentru MoÈ™ Crăciun. Rând pe rând, una din sucursalele BT Victoria (B-dul Iancu de Hunedoara nr. 6), Bucur – Obor (Șos. Mihai Bravu nr. 10), Pantelimon (Șos. Pantelimon nr. 328), Militari (Bd. Iuliu Maniu nr. 22, bl. C15), Unirii (P-È›a Alba-Iulia nr.2, bl. I1) È™i AgenÈ›ia Universitate (B-dul Regina Elisabeta nr. 16) din BucureÈ™ti, va veni MoÈ™ Crăciun, alături de doamna Crăciuniță È™i de ajutorul Elf.
Săptămâna trecută am avut chef să-mi cumpăr câteva oje noi și m-am oprit la două nuanțe de roșu, de la Avon. Mi-am mai luat și câteva oje L`Oreal, dar asta e altă poveste.
Una dintre nuanțele cumpărate este un roșu cărămiziu superb, cu sclipici sub formă de fulgi. Eu l-am aplicat ca un top coat, peste OPI German-icure, iar efectul a fost wow. Cred că ar merge și aplicat separat, în două-trei straturi, dar am vrut să merg la sigur. Nuanța e Refined Ruby și mi se pare perfectă pentru perioada sărbătorilor, inclusiv pentru petrecerea de Revelion.
Putine sunt filmele care mi se lipesc de suflet, dupa a caror vizionare simt nevoia sa iau o pauza de cinema, pentru ca nu mai vreau sa vad altceva. "St. Vincent" este unul dintre acele filme emotionante.
Mulțumesc Georgiei de la Cosmeticopedia pentru nominalizare! A trecut ceva timp de când nu am mai făcut un Tag :) Iată regulile: să enumăr 7 lucruri despre mine si să numesc alte 15 bloggerițe pe care care să le anunț despre această nominalizare printr-un comentariu la unul dintre articolele de pe blogul lor. Voi alege tot blogroll-ul meu, sper să fie ok.
Aproximativ 35% dintre adulti isi rod unghiile. Pe langa aspectul inestetic al unghiilor, acest gest este destul de periculos pentru dinti, unghii, dar si pentru starea de sanatate generala.
Ganditi-va ca rosul unghiilor si al cuticulelor provoaca leziuni la acel nivel, iar aceste leziuni se transforma in poarta de intrare pentru tot felul de bacterii/fungi, provocand infectii. In plus, toate aceste bacterii ajung automat si in cavitatea bucala, iar de acolo...cred ca banuiti si voi ce urmeaza. Onicofagia este un obicei greu controlabil, de aceea consider ca ajutorul unui specialist este absolut necesar. Catalina Stoica m-a ajutat si de data aceasta cu cateva informatii utile:
"Pentru tratarea acestei probleme se poate incerca folosirea unei solutii amare si reconstructie cu acril. Aceasta se pastreaza cateva luni, pana creste unghia. Majoritatea brandurile fac solutie amara, al carei gust este exagerat de amar si care tine o saptamana." Solutiile amare disponibile la noi pot fi gasite la brandurile Orly, Jessica si Mavala.
Știți că foarte rar vă povestesc despre vreun rimel, din simplul motiv că trebuie să mă impresioneze peste măsură pentru a mă mobiliza să fac poze. Povestea dintre mine și Lancôme Grandiôse a început în urmă cu două luni, atunci când un curier mi-a adus un pachet brand-uit Lancôme, în care se afla o cutiuță roșie si un mesaj din partea Sephora. La vremea aceea a fost o perioadă de timp diponibil exclusiv în Sephora.
V-am spus că recuperez cu această rubrică, nu? Pentru săptămâna aceasta v-am pregătit o ojă nisipoasă, marca Astor. Cred că e o variantă mai ieftină pentru OPI Liquid Sand (a costat în jur de 19-20 lei, de la DM).
Draga de Liza (pe care o găsiți de luni până sâmbătă la salonul ei - Hair Wellness ..and more) este întotdeauna o sursă interminabilă de informații, de aceea o bombardez de fiecare dată cu o mulțime de întrebări. De când a scăzut temperatura îngrijorător de mult, m-am gândit că și părul are nevoie de o atenție specială, de aceea am întrebat-o pe Liza ce ar trebui să fac.Răspunsul ei îl găsiți mai jos:
Saptamana aceasta am fost invitata la inaugurarea noului magazin POEMA, brand 100% romanesc de fashion, in AFI Palace Cotroceni. Noul magazin deschis este pozitionat la etajul 1, intrarea FAR, , intr-un decor modern si elegant.
V-ati dori sa puteti intoarce timpul? Sa aveti din nou tenul pe care il aveati la 20 de ani, dar cu experienta de acum? Am o veste foarte buna pentru voi. Noua linie de ingrijire BABOR ReVersive poate azi “sa intoarca putin timpul”.