Cel mai bun BB cream folosit de mine - Garnier BB Cream

By 09:00:00 , , , ,

Până la acest BB cream, părerea mea despre aceste produse nu a fost prea bună :) Fără să exagerez, nu mi s-a potrivit absolut niciun BB cream dintre cele încercate - Nivea, Vichy, Astor, Dr Brandt, La Roche-Posay, s.a.m.d. Principalele probleme întâlnite erau legate de nepotrivirea nuanțelor (majoritatea erau prea închise), gradul foarte mic de acoperire și luciul inestetic pe care îl lăsau după aplicare.  
  
 Încercasem undeva în trecut varianta inițială de BB cream, de la Garnier, și țin minte că nu mi-a plăcut absolut deloc. Nici nu aveam de gând să încerc și celelalte variante, dar curiozitatea a învins. Citisem prea multe reviewuri pozitive și începusem să mă gândesc serios să cumpăr varianta pentru ten gras/mixt.




Întâmplarea face că am primit toate cele trei variante pentru testat, așa că n-am stat pe gânduri și am desfăcut varianta pentru ten mixt. Și de atunci o tot folosesc :)
  
 Din start vreau să vă spun că nu seamănă cu varianta pentru ten normal. Este cu totul altă poveste. Și nici nu costă extraordinar de mult, ba e chiar ieftină, dacă stau bine să mă gândesc - în jur de 20-30 lei, în funcție de magazin. 
  
 Garnier BB cream, pentru ten gras, m-a susprins într-un mod foarte plăcut. Chiar pot afirma că e cel mai bun BB cream pe care l-am încercat până acum. De la consistența ușoară, la acoperirea medie (uniformizează foarte frumos nuanța tenului și îl lasă semi-mat) și până la nuanța care mi se potrivește perfect (deși eu sunt foarte albă iarna:)), acest BB cream mi-a îndeplinit toate cerințele. Au fost multe zile în care am renunțat la fondul de ten, în favoarea lui.    

Nu va speriati, nuanta cremei se adapteaza nuantei tenului.
Cu Garnier BB cream
Pentru zi, cred că e o alternativă perfectă, dar trebuie să aveți în vedere că nu e la fel de rezistent ca un fond de ten. La mine rezistă pe ten în jur de 5 ore.

Voi l-ați încercat? Cum vi se pare? 

You Might Also Like

11 comentarii

  1. imi plac bb cream-urile <3
    pe acesta de la garnier nu l-am incercat,insa cred ca o sa-l adaug la colectie cat de curand :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu mi l-am luat din Carrefour acum cateva zile, fiindca se terminase cel de la Vichy(castigat la tine pe blog), care si-a facut treaba destul de bine cu ceva pudra aplicata deasupra. Trecand la cel de la Garnier pentru ten gras/mixt, si mie mi se pare ca am facut o mare descoperire si imi place la nebunie, cel putin pana acum, dar am totusi o mica problema cu el....chiar si varianta light mi se pare inchisa la culoare pentru mine...dar in rest am numai cuvinte de lauda despre el si sper sa nu mi se schimbe parerea prea curand. Te pup, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. ma bate gandul sa il incerc si eu :)
    nu am mai folosit niciodata un bb cream si am de mult timp planuita cumpararea unuia
    te pup

    RăspundețiȘtergere
  4. E si BB Cream-ul meu preferat din categoria celor drugstore! <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi eu am citit numai de bine despre el si vreau să l încerc neapărat. Momentan am CC cream-ul de la Elmiplant şi îmi place mult. Dar trebuie să încerc si un BB.

    RăspundețiȘtergere
  6. de când au apărut nu am mai încercat niciun fond de ten.
    prima variantă de bb de la garnier (recipientul mai mic) nu m-a dat pe spate, însă când l-am încercat pe acesta mi-a plăcut mult.
    să-l folosești cu plăcere:*

    RăspundețiȘtergere
  7. Il am si eu si imi place tare mult. O primavara faina!:X

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu am luat acest BB cream pentru ca eram total nemultumita de alte produse similare pe care le folosisem si care costasera foarte mult. Si mare mi-a fost uimirea sa vad cat de bun este la un pret super accesibil! Merita din plin banii!

    RăspundețiȘtergere
  9. Georgiana Alecsandru6 august 2015 la 15:02

    Am cumparat si eu azi acest BB. Sunt incantata ca se zice de bine.. abia astept sa-l incerc :)

    RăspundețiȘtergere