Un demachiant altfel - Boots Botanics All Bright

By 09:30:00 , , , , , , , , ,

De aproximativ o săptămână am început să folosesc un nou demachiant. După ce-am reușit să termin încă un demachiant Sephora și loțiunea micelara de la L`Oreal, am acordat o șansă acestui demachiant de la  Boots, deoarece m-a încântat peste măsură faptul că are în compoziție alfa hidroxi acizi (AHA).
 În cazul în care nu știați, Botanics este prima companie de cosmetice care a colaborat cu Grădina Botanică Regală Kew din Londra pentru certificarea și evaluarea extractelor vegetale, folosite pentru dezvoltarea noii game. Astfel produsele Botanics sunt rezultatul unor ani buni de cercetare și dezvoltare, formulele lor neconținând parabeni sau uleiuri minerale.
 Demachiantul pe care l-am testat face parte din gama Botanics All Bright, care are ca ingredient principal floarea de hibiscus, considerată stimulatorul natural al frumuseții. Acesta mi-a promis o piele perfect hidratată și mult mai luminoasă, după numai două săptămâni de utilizare. Sunt la mijlocul drumului, dar pot să confirm partea cu luminozitatea. Chiar mi se pare că tenul este puțin mai luminos, după ce îl folosesc.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Cum îl folosesc:
 Aplic o cantitate cât un bob de strugure (strugure mare) pe toată fața, masez, iar apoi șterg totul cu un șervețel.
---------------------------------------------------------------------------------------------
 Este extrem de comod să-l folosesc, simplu și ușor. Nu trebuie să mă mai lupt cu dischetele demachiante și mai economisesc și timp. E un demachiant pentru leneși :))
 Singurul minus pe care i-l găsesc este că nu poate fi folosit și pentru demachierea ochilor. Dar trecem cu vederea, pentru că îmi place cum îmi simt tenul după demachiere. Extrem de curat, fără pelicule dubioase și uleioase/grase, ori alte minunății. Imediat sunt gata de cremuire.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Dar care-i treabă cu AHA?
 AHA sau alfa hidroxi acizii au rolul de a uniformiza culoarea tenului și de a ne scăpa de petele pigmentare. În plus, ei îmbunătățesc producerea colagenului de către piele și au rol de a îmbunătăți hidratarea ei.
---------------------------------------------------------------------------------------------
 Da, știu că produsele cu AHA sunt recomandate tenului normal/uscat, însă și eu am pete pigmentare, și eu am nevoie de un stimulator pentru colagen :)
 Lista de ingrediente o găsiți mai jos. Las fetele pricepute să le descifreze.
 Dacă v-am trezit interesul și sunteți curioase cât costă acest demachiant, vă dau o veste bună - nu vă veți speria de preț. Îl găsiți în farmaciile Sensiblu, împreună cu întreaga gamă Botanics, la prețul de aproximativ 40 lei. 
Voi ce folosiți pentru demachiere? Loțiune micelara, lapte demachiant sau spumă demachiantă? 

You Might Also Like

3 comentarii

  1. E un fel de lapte demachiant? Sau trebuie clatit?

    RăspundețiȘtergere
  2. este foarte bun,il am si eu de aproximativ o luna si sunt foarte incantata de el <3

    RăspundețiȘtergere