Cum ne mentinem frumusetea in sezonul rece

By 23:40:00 , , , , , , , , , ,

 „Natura îți da chipul pe care îl ai la 20 de ani. Viața îți modelează chipul pe care îl ai la 30 de ani. Dar la 50, vei avea fața pe care o meriți" 
  
 Săptămâna trecută am avut un atac de panică. M-am trezit de dimineață, am respectat toți pașii pe care îi urmam de obicei, dar tenul meu arăta groaznic. Nu exagerez pentru că fix în aceeași zi am suportat privirea critică a colegei mele de serviciu, însoțită de o lovitură sub centură: "Ce ți-ai făcut la față?". Agitată maxim am căutat cu repeziciune prima oglindă din spital (acolo lucrez) și am început să-mi analizez, de aproape, fața (nu, nu în salonele pacienților :)). M-am întristat să constat câteva porțiuni uscate, altele roșii, plus câteva urme de acnee. Cum de nu le observasem până atunci? 
 Am încercat să-mi amintesc dacă erau acolo și data trecută, dacă am început vreo nouă cremă, dacă am schimbat fondul de ten sau demachiantul. Pur și simplu mă uităm în oglindă și nu-mi venea să cred. Ce se întâmplase? 

Hei, a venit toamna, asta s-a întâmplat :) Au venit frigul, schimbările bruște de temperatură și vântul mult mai puternic. Evident că pielea mea s-a sensibilizat, ca în fiecare an, dar cu gândul la vară (și ce vară frumoasă), am și uitat să fac micile schimbări esențiale din rutină mea de îngrijire, atât de importante pentru un ten sănătos. 
  
 Să vă spun ce am păstrat și ce am adăugat pe raftul din baie, în speranța că poate vă va ajuta în viitoarele decizii/cumpărături. 
 În primul rând am păstrat demachiantul - loțiunea micelara de la L`Oreal, dar și cea de la Biodermă. Ele se adresează unui ten sensibil și e o mai mare plăcerea să le folosesc. Înlătură machiajul în cel mai scurt timp, pregătindu-l pentru etapele următoare. 
 Crema cu protecție solară, La Roche Posay, a fost si ea păstratădeoarece chiar și toamna/iarna razele UV pot ajunge la noi și ne pot afecta pielea. Adio piele ciocolatie, bun-venit piele albă ca zăpada, dar la fel de protejată. 
 Pentru exfoliere am păstrat scrub-urile de la Mario Badescu și  Apivita, potrivite unei exfolieri delicate, zilnice. Ador să le folosesc după demachiere, pentru a elimina și cele mai mici urme de machiaj.  
 De două ori pe săptămâna folosesc o masca purifianta, chiar preferata vedetelor aș putea adăuga - Glam Glow. Este o mască minune, cu particule exfoliante, pentru diva din mine :) 
 Atât dimineața, cât și seara, folosesc aceeași cremă hidratanta, de la Guinot, pentru că hidratarea este cel mai eficient ajutor pentru ten. Nu uit nici de consumul de apa sau ceai, minim 1.5 litri zilnic.

 Bine, bine, dar ce-ai adăugat? mă veți întreba. Ei bine, am adăugat, pe lângă crema de noapte obișnuită, un serum cu formulă multivitaminizată. 
Bineînțeles că puteți alege și serumuri îmbogățite cu o singură vitamină, în funcție de necesitățile tenului vostru. Puteți folosi serumuri cu vitamina A, pentru reducerea ridurilor fine, cu vitamina B pentru o mai bună hidratare și elasticitate a pielii, cu vitamina C, cu efect de întinerire sau cu vitamină E, pentru un ten fin și hidratat. 
 O alternativă la fel de bună poate fi Matricium, de la Biodermă, un adevărat cocktail energizant pentru celulele pielii - conține toate elementele strict necesare proceselor metabolice ale pielii. 
 De multe ori, crema pe care o folosiți în mod obișnuit, poate fi ajutată de un serum aplicat în prealabil.  
  
 Din păcate, în sezonul rece, pielea se poate usca și exfolia atât de tare încât să ducă la apariția unor eczeme. În plus, diferite afecțiuni ale pielii se pot dezvolta sau agrava în această perioadă. Tot ce trebuie să faceți este să respectat o rutină minimă de îngrijire - demachiere, exfoliere și hidratare - la care să adăugați câteva ajutoare esențiale - masti hidratante, uleiuri pentru ten sau serumuri multivitaminizante. 
  
 Tenul nostru este suma a tot ceea ce i se întâmplă, de aceea trebuie să avem foarte mare grijă de el :) 



*Acest articol a fost scris pentru Școala de Beauty Blogging L'Oreal Paris.

You Might Also Like

4 comentarii