Blond nou by Dorobanti 111
Aprilie a fost o lună extraordinară pentru părul meu. I-am schimbat culoarea și tunsoarea și vreau să vă spun că starea mea de spirit s-a schimbat și ea :)
Pentru partea de culoare trebuie să le mulțumesc celor de la Dorobanți 111, în special lui Costin Vamanu, care a combinat într-un mare fel nuanțele de vopsea. De mult îmi doream să-mi închid puțin mai mult nuanța părului, însă parcă nu îndrăzneam. Mă temeam că poate nu-mi va sta bine sau că va ieși prea închis. Nu ar fi fost prima dată :))
Ei bine, Costin mi-a inspirat multă încredere și am zis hai să o fac și pe asta. Și nu, nu mi-a părut rău nici măcar o secundă. Culoarea a ieșit de vis. Exact ce îmi doream, un blond închis, rece. Bineînțeles că nici complimentele nu s-au lăsat așteptate :) Chiar mi s-a spus că acesta e cel mai frumos blond pe care l-am avut.
Cum vi se pare?
Așa că, dacă vă doriți o nuanță nouă de păr, care să se potrivească atât personalității voastre, cât și nuanței tenului, vă invit să-i faceți o vizită lui Costin, la Dorobanți 111. Nu vă va părea rău :)
Tunsoarea o dezvălui săptămâna viitoare :) Spun numai ca m-am bucurat de experienta unui hair stilist cu 16 ani de experiență în spate.
3 comentarii
Imi place, dar si blonda imi place! :) pup!
RăspundețiȘtergereCat a costat? :)
RăspundețiȘtergereun astfel de vopsit costa in jur de 300 lei.
Ștergere