Zapada m-a luat pe nepregatite. Nu prea sunt fan pulovere si geci groase, cizme imblanite, fulare si manusi...simt ca transport zilnic inca cinci kilograme de haine. Era frumos daca ningea de Craciun, cat am stat in casa, nu acum, cu atatea drumuri de facut.
Dar sa vedem si partea buna a lucrurilor - am gasit motivul perfect pentru a va arata manichiura pe care Catalina Stoica mi-a facut-o pe la inceputul lui decembrie, cand inca speram sa ninga de sarbatori.
Nuanta de albastru nu este vreun lac de unghii nou, ci o combinatie facuta pe moment, din albastru si alb, in cantitati stiute numai de Catalina. Pe inelar mi-a facut un model de tricotaj, cel mai nou trend in materie de manichiura, iar celelalte unghii le-a decorat cu stelute si fulg de zapada. Mi-e cam dor de ele. Le-am admirat in fiecare zi.
Cum vi se pare manichiura?
p.s.: Pe Catalina o gasiti la Beauty District Victoriei si Nordului.
You Might Also Like
De joi mă tot uit la unghiile mele și nu-mi vine să cred că am avut curajul să optez pentru o astfel de lungime. Poate unele dintre voi sunteți obișnuite cu unghiile mai lungi, însă pentru mine e o noutate absolută, din moment ce în 99% din cazuri le prefer foarte scurte. Nu și joi, când am stabilit cu Cătălina, la Beauty District, că vreau să văd cum îmi stă cu unghii lungi. Este singura persoană pe mână căreia am îndrăznit să îmi las unghiile pentru o astfel de operațiune.
Opțiunile mele au fost multiple, însă având în vedere că nu îmi doresc să păstrez aceste unghii mai mult de o lună, am ales de comun acord că tips-urile mi se potrivesc. Acest tip de manichiură nu este ceva nou, dar este perfect pentru persoanele care își doresc unghii lungi, pentru o perioadă scurtă de timp, și nu vor să își facă griji în privința sănătății unghiei. Dacă aș fi ales gel sau acril, procesul de îndepărtare ar fi trebuit făcut prin pilire, iar siguranța unghiile nu ar fi fost aceeași ca în cazul tips-urilor. La tips-uri îndepărtarea este extrem de simplă, prin introducerea unghiilor într-o soluție cu acetonă.
Întreg procesul a durat aproximativ 3 ore și a început cu lipirea tips-urilor. S-a continuat cu nivelarea tips-urilor și a unghiei printr-o pilire ușoară, urmată de aplicarea unui strat fin de mătase, pentru rezistență. S-a adăugat adeziv în 2 straturi, apoi basecoat, 2 straturi de lac semipermanent roșu (Gelish nuanța Queen of Hearts) și stickere aurii cu model dantelat.
Rezultatul este superb și îmi place foarte mult cum arată mâinile mele cu unghii lungi. Sunt atât de feminine și delicate, încât mă gândesc cu tristețe că va trebui să renunț la ele, dat fiind domeniul în care activez.
Cum vi se pare această manichiură?
You Might Also Like
Vă era dor de o manichiură roșie? Dacă răspunsul vostru e da, atunci astăzi vă prezint lacul de unghii cu efect de gel, în nuanța 575 T-Table Black Cherry, din colecția Collistar & Kartell - Transparency, prezentată aici.
Table Black Cherry este un roșu cald, zmeuriu, care se aplică foarte ușor, dar rezistă extrem de mult (lejer o săptămâna). Aspectul final este de cel gel și este obținut din 2-3 straturi (depinde cât de subțiri sunt straturile). Luciul este foarte asemanator cu cel al unei manichiuri semipermenente, rezistă ca o manichiură semipermanenta, dar se îndepărtează ca un lac de unghii. Ce vă puteți dori mai mult de atât?
Desi e prima mea ojă Collistar, vreau să vă spun că nu va rămâne singura.
Cum vi se pare? Voi aveti oje Collistar?
You Might Also Like
Astăzi vă voi arăta una dintre ojele nou intrate în colecția mea - OPI On Her Majesty`s Secret Service (colecția Skyfall 2012). De ceva vreme mă tot gândeam dacă să mi-o cumpăr sau nu, iar luna trecută am cedat tentației. Și nu-mi pare rău, pentru că e cu adevărat spectaculoasă. Singura ojă pe care o am și care seamănă foarte mult cu ea este Number One Nemesis, din colecția The Amazing Spiderman.
Ce o face atât de specială sunt particulele strălucitoare, în nuanțe de argintiu, albastru, verde și auriu (atât am surprins eu), răspândite într-o bază gri întunecat. Consistența e puțin mai apoasă, dar straturile se aplică foarte ușor (în poză sunt 3 straturi) și se usucă relativ repede.
Cum vi se pare?
You Might Also Like
De ziua mea am avut unghiile roz. Și eu am rămas surprinsă de alegerea mea. Oja aleasă a fost Rimmel London, nuanța Ring a Ring O`Roses, un roz delicat, perfect pentru începutul de iunie.
Au fost necesare două straturi pentru a obține o culoare uniformă și chiar îmi place foarte mult ce a ieșit. Pe unghii a rezistat intactă aproximativ 4 zile, apoi a început să sară pe margini. Menționez că am aplicat și top coat-ul CND la final.
Comparativ cu nuanța Lose Your Lingerie, Ring a Ring O`Roses are mai mult roz în compoziție și o formulă mult mai bună.
Vă place? V-ați colora unghiile cu ea?
You Might Also Like
Cred că știți foarte bine cât de mult îmi plac ojele L`Oreal. Mi se par cele mai bune oje mass market, iar raportul calitate preț este excelent. Gama largă de nuanțe, pensula suficient de lată, consistența potrivită și timpul de uscare destul de bun fac din ojele L`Oreal cea mai bună alegere.
Cu ocazia aniversării de 30 de ani a rujului Color Riche, au apărut încă 5 nuanțe noi (mai găsiți aici un swach cu una dintre ele). Am reușit să le adun pe toate, așa că vă veți mai întâlni cu oje L`Oreal în cadrul acestei rubrici.
Astăzi vedeta este nuanța Place Vendome, un marsala perfect pentru anul acesta. Aplicarea a fost simplă, rapidă și fără incidente majore :)) Puteam să aplic lejer un singur strat, dar pentru un efect mai intens am aplicat două straturi de lac.
Cum vi se pare?
You Might Also Like
Noile oje Astor Quick&Shine sunt la promoție în DM (la 8 lei, în loc de 11 lei), așa că n-am rezistat și mi-am cumpărat două. Un roz corai și un roșu aprins, cu care mi-am și făcut manchiura în urmă cu 2 zile.
Vreau să vă spun că am rămas plăcut surprinsă de calitatea acestei oje, pentru că formula - consistență, intensitatea culorii dintr-un strat - mi s-a părut asemănătoare cu OPI. Citisem eu că noua gamă beneficiază de o nouă tehnologie, dar credeam că e strategie de marketing și atât.
În ce privește promisiunea de a se usca în 45 de secunde, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu face asta. Sincer, chiar nu mă interesează aspectul ăsta, din moment ce oja îmi place la nebunie, e ușor de folosit, se aplică uniform (fără dungi sau bule de aer) și arată atât de bine.
Singura problemă pe care o am în momentul asta e că mi-aș lua toate nuanțele de roz și roșu. Aș purta până și nuanțele de portocaliu, deși urăsc nuanța asta la oje :)))
Paste fericit!
You Might Also Like
Sambata e zi de manichiura. Mai greu cu mobilizatul pentru poze, dar de data asta am reusit. Am avut cateva emotii pentru ca nu mai gaseam aparatul foto, dar dupa o sesiune de facut ordine prin camera l-am reperat printre reviste si carti :))
Gata, nu mai bat campii si va arat rezultatul final. Am folosit noua mea oja L`Oreal (din colectia lansata luna asta), in nuanta Flamingo Elegance, un roz delicat foarte dragut, nici prea intens, nici prea deschis. Un fel de baby pink :)
Pe inelar am adaugat cateva stelute argintii, folosind o placuta cu stampila de la Born Pretty Store. Puteti folosi orice oja argintie (eu aveam una MAC).
Tot ce am folosit (exceptie oja argintie, de care am uitat, vedeti in imaginea de mai sus). Et voila!!!
Cum vi se pare? Voi ce oja aveti acum pe unghii?
You Might Also Like
Săptămâna aceasta am simțit nevoia unei pauze de la nuanțele de roșu, așa că mi-am colorat unghiile cu noua mea ojă Artdeco, nuanța 63.
Nu sunt foarte încântată de pensulă, deoarece nu are marginile rotunjite, dar m-am descurcat până la urmă. Mai greu, dar nu imposibil.
Ce mi-a plăcut foarte mult la această ojă este nuanța de bej spre mov. E greu să vă descriu nuanța, o combinație de puțin maro, puțin mov, puțin roz și mult nude. Greu cu coloristica. Mai bine vă las cu imaginile.
Cu toapcoat-ul CND mi-a rezistat impecabil 5 zile, fără să sară la vârfuri.
Voi ce purtați acum pe unghii?
You Might Also Like
Tutti Frutti este nuanța mea preferată din colecția de vară 2014 Chanel Reflets D'Été. M-am gândit mult dacă să o cumpăr sau nu, dar în final am cedat tentației. Motivul e simplu, nu cred să am o nuanță asemănătoare în colecție.
You Might Also Like