Cosmetice bio Dzintars - prima impresie

By 13:18:00 ,


In urma cu o luna am primit din partea site-ului www.sobeauty.ro cateva cosmetice bio Dzintars, pe care le-am folosit pe tot parcursul lui septembrie. Printre acestea s-au numarat  doua sampoane, o crema pentru ten gras, un parfum si o crema pentru talpi.

Cosmeticele Dzintars sunt originare din Letonia si conțin aproximativ 90% ingrediente de origine naturală, sunt realizate in laboratoare proprii, prin tehnologii cu impact redus pentru prelucrare plantelor medicinale, la temperaturi scăzute, iar materiile prime vegetale sunt cumpărate direct din țările de origine.  Toate produsele din gama Organic Style sunt atestate de ECOCERT Franța (cea mai cunoscută calificare BIO și ECO din Europa).

Pe site sunt disponibile șase game pentru ten - Organic Style, Revival, Opera, Sea Secrets, Antioxidant si Real Dream, plus game destinate ingrijirii corpului, parului, alaturi de produse de parfumerie. Eu mi-am ales o crema din gama Organic Style, destinata tenului gras, sampoane pentru par vopsit, gras si uscat, din gama Antioxidant; un parfum din gama Opera si o crema pentru talpi din gama Perfect Feet.

Voi incepe cu produsul care mi-a placut cel mai mult - Perfect Feet - balsam împotriva crăpăturilor tălpilor. Acesta a venit intr-un moment in care ma confruntam cu talpi crapate, ceva nu tocmai confortabil sau placut vizual. Aproape in fiecare zi am exfoliat picioarele, ocazional si cu piatra ponce, pentru ca la final sa aplic acest balsam. Asa am reusit sa scap de micile crapaturi, cam in decurs de o saptamana, si sa imi mentin calcaiele fine si hidratate (printre ingrediente se numara uleiul de manuka, untul de cacao, unt de shea, extract de aloe, de galbenele, vitamina E).

Eu sunt multumita de rezultat si voi continua sa il folosesc. Singurul dezavantaj este mirosul, dar pentru mine nu e o problema majora. Sa spunem ca nu miroase a floricele.
Nu stiu ce efect are pe calcaie afectate serios de crapaturi, dar cred ca in acel caz o crema pentru picioare nu este suficienta pentru a rezolva problema.
Pretul este de 57.80 lei, pentru 125 ml de produs.

Crema hidratantă de zi cu efect matifiant pentru tenul gras Organic Style este destinata tenului gras, insa nu foarte gras. Spun asta pentru ca mie nu mi s-a potrivit, pentru ca la mine, efectul de matifiere dura maxim o ora. In schimb este hidratanta, se simte confortabil pe ten, miroase a proaspat si are un recipient cu pompita, care face ideala dozarea produsului. Asa ca o folosesc seara, pe fata si gat, cand nu am nevoie de matifiere. Poate cuiva cu ten normal i se potriveste mai bine pe timpul zilei.

Crema conține 98,90% ingrediente naturale, printre care se regasesc extracte de plante si alge marine, uleiuri vegetale organice obținute din unt de shea, jojoba, nuci macadamia, cacao, precum și ingrediente extrem de active precum Edeline S (extract de semințe de măr), acid hialuronic acid, extracte de alge marine maro și extracte centella. Pretul este de 59.36 lei, pentru 30 ml produs.


Cele doua sampoane le-am folosit combinat - cel pentru par gras la radacina firului de par, iar cel pentru par uscat pe lungimea firului de par. E o smecherie aflata de la un hairstilist. Ambele sunt sampoane destinate parului vopsit. Chiar nu stiu sa fie pe piata sampoane pentru par gras, dar vopsit, asa ca a trebuit sa il incerc.

Efectele au fost cele asteptate -  culoare protejata, par hidratat, intervalele dintre spalari prelungite inca o zi.  Ambele sunt sampoane blande cu scalpul si firul de par, curata delicat si hidrateaza. Am observat ca si parul a cazut mai putin de cand le folosesc.
Cred ca pot fi folosite si zilnic, daca aveti probleme majore cu sebumul.

Formula lor contine extract de echinacea și ulei de arbore de ceai australian, cu efect antiseptic, fungicid și de stimulare a microcirculatiei si regenerarii celulelor; Vitamina E, Provitamina B5, cu efect de stimulare a cresterii firului de par.
Ambele sampoane contin 240 ml produs, cel pentru par uscat costa 31.29 lei, iar cel pentru par gras 28.98 lei.
Eu sunt foarte pretentioasa la parfumuri si greu gasesc o aroma care sa imi placa. Parfumul "Opera Night" a fost o surpriza placuta, pentru ca se incadreaza in genul meu preferat de arome- oriental-vanilat. Daca va plac parfumurile clasice, dulci, cum e "La Vie Est Belle" (Lancome), sigur acesta va fi un parfum pe gustul vostru.

Daca nu as fi stiut cat costa (aproximativ 109.50 lei), as fi fost tentata sa cred ca este un parfum mult mai scump. Printre notele sale se regasesc cele fructate - protocala, coacaze, pere; cele florale - orhidee, iasomie, iris; alaturi de cele de pralina, vanilie, cuișoare și mosc.
Persistenta pe piele mea e una medie, in jur de cateva ore, iar daca il pulverizez si pe haine, acestea raman parfumate si la finalul zilei.





Ati auzit de acest brand? Folositi cosmetice bio?

You Might Also Like

0 comentarii