Arome noi in 2014 - Prima parte

By 09:00:00 , , , , , , , ,

Întotdeauna mi-a plăcut să fiu complimentata de către tipi, în privința parfumului purtat. Îmi place să îi simt mireasma, de dimineață, când ies pe ușă, dar și mai mult mă bucur atunci când cineva îl remarcă si mă întreabă cum se numește:) De asemeni, îmi mai place diversitatea, noutatea, alături de toate surprizele olfactive pregătite de cei mai vestiți parfumieri. Mă redescopăr cu fiecare parfum și încerc să-mi dau seama dacă respectivul e compatibil cu dorințele mele și dacă rezonează cu starea mea din acel moment.
Tocmai de aceea m-am gândit să vă prezint noutățile parfumate ale acestui an, în speranța că vom descoperi împreună arome promițătoare, pe care mai apoi să le testăm în parfumerii.


Primul pe lista noutăților este Givenchy - Verry Irrésistible L' eau en rose, un parfum vedetă de la Givenchy.
 L' eau en rose este un parfum floral universal conceput pentru toate femeile, purtabil atât vara, cât și iarna. Trandafirul este reinventat și înflorește printr-o explozie de afine zemoase, pentru ca mai apoi să se amestece cu un nor moale de mosc, ca de bumbac, ce va duce mai departe, adierea acestui parfum delicat și feminin.
 Very Irresistible le oferă femeilor darul trandafirului în toate formele sale.
 Preț unei EDT, de 50ml este de 315 lei.
Salvatore Ferragamo Signorina Eleganza este un tribut adus eleganței, un parfum destinat femeilor grațioase și puternice. 
 Din categoria floral oriental ciprat, noua aromă Ferragamo se deschide cu note de grapefruit și pară, la care se adaugă pudra de migdale și petalele de osmanthus auriu pentru un plus de eleganță.  Notele de bază de patchouli și acordurile de piele albă lasă pe piele o aromă delicioasă și persistentă.
 Va fi disponibil în magazine din februarie 2014. 
De Valentine’s Day, pentru a celebra legătura casei Gucci cu lumea rock& rollului, a fost creată o ediție limitată Gucci Guilty, parfumul fenomen al casei: ediția limitată Stud (cu ținte). Aromele care surprind această atitudine sfidătoare apar acum într-o formă nouă, intrigantă, în două ediții limitate decorate cu peste 400 de ținte/per flacon (argintii pentru bărbați și aurii pentru femei); ediții de colecție pentru colecționarii pasionați. 

Luna  februarie aduce, în avanpremieră, doar la Douglas, noul parfum Dolce by Dolce & Gabbana. Buchetul floral alb, care definește acest parfum, conține o floare unică, folosită pentru prima dată în parfumerie -floarea de Amaryllis albă. De-abia aștept să-l descopăr  :)


Viktor & Rolf va lansa o mireasmă delicioasă, intitualata sugestiv Bonbon. Relaxat și jovial, parfumul este un amestec de arome dulci, fructate și florale - caramel, mandarină, portocală, piersica, floare de portocal, iasomie- pe un pat lemnos -  cedru, lemn de santal, lemn de guaiac și ambră.  
 La noi nu cred că va ajunge, dar speranța moare ultima, nu? 
În fiecare an, Escada are pentru iubitoarele de parfumuri câte o ediție limitată. Dacă anul trecut floarea de cireș a fost vedetă - prin parfumul Cherry în the Air - anul acesta Escada ne îmbie cu un mix tropical, numit Born in Paradise.  
 Citind descrierea parfumului gândul mi-a zburat la vară, plaje fine și pustii, flori exotice, apă albastră, clară, și cocktailuri delicioase (Pina Colada este preferatul meu). Mi-e atât de dor de vară... 
 Simt că amestecul de ananas, cocos, pepene, măr verde și guava, ar putea să-mi alunge puțin dorul de vară; sau să-l facă mai puțin sfâșietor. Cred ca l-aș purta toată vara, până spre târziu în toamnă... 
Noul parfum Lanvin este versiunea nouă a variantei Jeanne Lanvin Couture, din 2012,  si are ca sursă de inspirație mitul păsării paradisului. Akonost, creatură mitică recunoscută de lume sub numele de pasăre a paradisului, s-a presupus că era un hibrid între pasăre și om. Vocea sa fermecătoare îi hipnotiza pe cei care îi ieșeau în cale, făcându-i să uite tot ce știau despre ei. Așa și parfumul Jeanne Lanvin Couture Birdie se adresează unei femei libere, ca o pasăre, dar în același timp seducătoare și hipnotizantă. La aceste atribute contribuie notele de zmeură, violete, bujor, flori de magnolie,cedru și mosc. 
În curând, colecției  Issey Miyake Pleats Please i se va adaugă cea de-a treia aromă zglobie, jucausă, veselă si plină de viată, intitulată Pleats Please L'Eau. Ca o adiere de primăvară,  notele inițiale de trandafir sălbatic, piper roz, floare de neroli, urmate de cele de mosc, patchouli și cedru; ne vor dezmierda simturile. 
 Chiar mi-a plăcut varianta portocalie a parfumului, așa că de-abia aștept să miros varianta verde :) Va fi disponibila, in magazine, din August.  



Al treilea parfum din seria Manifesto by Yves Saint Laurent se numește Manifesto L'Eclat Eau de Toilette și este o versiune radiantă și fresh. 
 Parfumierii Anne Flipo și Loc Dong au pornit de la mireasma frunzelor de ceai verde, pe care le-au combinat cu bergamotă, neroli și coacăze negre. Petalele de iasomie și frezie s-au alăturat jocului de miresme, impreuna cu cele de trandafir și floare de portocal. Vanilia, boabele de tonka, lemnul de santal și casmirul au completat această mireasmă deosebită. 

Succesul enorm al liniei de parfumuri La Petite Robe Noir, de la Guerlain, a contribuit la realizarea unei noi versiuni - La Petite Robe Noire Couture, o variantă sofisticată, plină glamour și demnă de un covor roșu. 
 Compoziția sa floral - fructata , vivace , spumantă și oarecum excentrică , păstrează o parte din caracterul distinctiv gurmand . Notele de vârf,  de bergamotă și zmeură , sunt urmate de cele de patchouli , vetiver și boabe de tonka.  
Noul parfum Issey Miyake este o odă adusă naturii, o reinterpretare a clasicului L’Eau d’Issey
 Atemporal și iconic, L'Eau d'Issey Lotus are ca notă principală floarea de lotus, o aromă rafinată și subtilă. Lumina ei, caracter floral acvatic se îmbină cu ușurință cu notele de zambilă și  sambac iasomie. Nota de bazăƒ se conturează ca un traseu delicat de mosc alb și lemn prețios, care acompaniază celelalte note în aceasta gratioasă călătorie olfactivă. 
Elie Saab Le Parfum: L`Eau Couture este un tribut adus perioadei trecătoare primăvăratice, atunci când florile de portocal proaspăt înflorite răspândesc o mireasmă ce seamănă puțin cu cea a migdalelor. 
 Pe lângă aroma dulceaga, clasică,  migdalele verzi și florile de portocal sunt unite prin acordurile de vanilie, de la bază parfumului.  
  L' Eau Couture ne permite săƒ descoperim prospețimea ca o promisiune de noi emoții .  





Care este preferatul vostru?


Sursa poze&info: http://www.fragrantica.com/ , www.stylelist.com, PR

You Might Also Like

2 comentarii

  1. Și mie îmi place să încerc diverse parfumuri. Oricât de drag mi-ar fi unul, nu aș putea să îl folosesc zi de zi fără să mă plictisesc de el.
    Momentan am foarte multe...am primit, am cumpărat...de la Yves Rocher sunt aproape toate. Miros delicios !
    După ce le voi termina, mă voi orienta către unele vegane, potrivite stilului de viață pe care îl adora. Sunt sigură că voi găsi ceva pe placul meu.

    Sunt, de asemenea, de acord cu tine în privința complimentului legat de parfum : oferă o stare foarte plăcută.

    RăspundețiȘtergere