Review - Benefit Fake Up

By 08:30:00 , , , , , , , ,

Încă de la petrecera Sephora am rămas cu gândul la corectorul "Fake Up", de la Benefit, iar întâmplarea a făcut, ca la scurt timp, să-l primesc spre testare. De asemeni, am fost rugată, ca în cazul în care doresc să scriu despre el (da, mi-au spus că dacă nu vreau să scriu, pot să nu scriu, vă vine să credeți?), să fiu sinceră și să vă spun ce cred cu adevărat despre acest produs. Well... probleme cu sinceritatea n-am avut niciodată, în ce privește reviewurile de pe blog, de aceea vă voi prezenta acest produs cu bune și rele.
   "Fake Up" face parte dintr-o categorie aparte, deoarece la început nu m-a încântat foarte mult, însă cu cât l-am folosit mai des, cu atât am început să apreciez calitatea lui. 

Produsul arată foarte interesant, într-un tub argintiu, cochet, cu detalii roz. Cred că e primul corector cu un serum hidratant în jurul lui. Eu, cel puțin, nu-mi aduc aminte să mai fi văzut așa ceva.

Deși pare o idee bună, eficacitatea ei nu este chiar așa mare. Preferam fie ca produsul să aibă două capete (unul cu serumul hidratant și unul cu corectorul), fie ca partea corectoare să fie într-o proporție mai mare.
   Așadar "Fake Up" se dorește a fi un produs care hidratează pielea 6 ore (conține vitamină E și extract din semințe de măr), care nu se fixează/adună în liniile fine, din jurul ochilor, acoperă cearcănele și asigură o privire luminoasă.

 Cât la sută e adevărat? Veți afla mai jos.
  1. Da, hidratează zona din jurul ochilor, însă prea mult, în cazul meu. După ce îl aplic zona de sub ochi e lucioasă și nu-mi prea place aspectul final. Tocmai de aceea aplic neapărat pudră, cât să scap de aspectul lucios, dar și să evit fixarea produsului în liniile fine din acea zonă.
  2. Nu, nu ascunde liniile fine, ci se adună în ele, dacă nu aplicați imediat pudră, pentru a fixa produsul, ori un primer înainte. Poate fetele tinere sau cele care nu au linii fine/riduri în zona ochilor, nu vor avea probleme cu el.
  3. Nu știu cât acoperă cearcănele, din moment ce eu nu dețin așa ceva (da, îmi place să dorm :)), dar pe post de iluminator este excelent. Pielea din jurul ochilor e puțin mai închisă la nuanță, față de restul tenului, așa că eu folosesc anticearcanul pe post de iluminator. Diferența înainte/după este extrem de evidentă.
  4. Da, privirea este mai luminoasă, par foarte odihnita, iar acoperirea e naturală. E micul meu secret.
 Cred că se poate ajunge la maxim o acoperire medie, dacă aplicați în straturi produsul, iar aspectul va fi în continuare unul natural, nicidecum încărcat.
  Probabil corectorul în sine, fără partea hidratantă ar fi mult mai eficient. Cred că partea hidratantă îi mai scade din gradul de acoperire.
 *În poza de mai jos am aplicat corectorul în jurul ochiului drept (stânga voastră). 


 4. Da, se simte foarte confortabil pe piele, de fapt nici nu-l simt. Are o textură fină, mătăsoasă, și nu se întinde în toate direcțiile.
  5. Durabilitatea lui e undeva la 4-5 ore, apoi începe să nu se mai observe pe ten. Dar da, în intervalul ăla de timp simt că pielea în jurul ochilor îmi e hidratată.
 Cea mai eficientă metodă de aplicare, găsită de mine:  întâi iau cu degetul produs, prin mișcări circulare, apoi îl tapotez sub ochi. Chiar cu un burețel se aplică bine, dar e mai comod să folosesc degetele.
  Cu toate aceste avantaje și dezavantaje, mie îmi place "Fake Up" pentru că obțin cu ajutorul lui un look fresh, natural, fără prea multe bătăi de cap. Nu mă deranjează așa tare că se fixează în liniile fine pentru că oricum aplic pudra și scap de această problemă. Până la urmă contează rezultatul final, de care sunt foarte mulțumită.
 
 Benefit Fake Up e disponibil în 3 nuanțe - 01 Light, 02 Medium și 03 Deep. Eu am nuanța 01 Light.

L-ați încercat? Cum vi se pare? 

You Might Also Like

2 comentarii

  1. Arata grozav, ca toate produsele Benefit, deh! :D
    Eu oricum am o problema cu corectoarele, toate mi se aduna in liniile fine de sub ochi daca nu aplic pudra peste, asadar n-ar fi o problema.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare destul de bun!Sti cumva la ce pret se gaseste?

    RăspundețiȘtergere