Cum mi-am petrecut seara de vineri

By 02:04:00

Ieri seară am început weekendul cu o piesă de teatru puțin altfel. Nu a fost o piesă cu replici învățate anterior, ci o piesă improvizată. Totul s-a petrecut în True Club (Stradă Franceză, numărul 52, reper Splaiul Independenței, colț cu Șelari), iar vinovați de bună dispoziție au fost membrii trupei Improvisneyland.
Trebuie să vă spun că publicul a contribuit activ la procesul de creare al poveștilor, emisiunilor și cântecelor nemaiauzite până atunci. Este o adevărată plăcere să vezi cum frazele tale se împletesc în frazele actorilor și dezvăluie o adevărată scenetă de teatru. N-ai cum să nu rămâi impresionat de inventivitatea actorilor, plus că am râs de la început până la sfârșit. Și să nu spuneți că păstrez pentru mine toată experiență showului, vă spun că am avut ocazia să le văd pe Morticia Addams, Andreea Marin și Edith Piaf concurând pentru inima unui spectator; să asist la o primă întâlnire a unui cuplu acum căsătorit, să ascult melodii în premieră (cea rock a primat) și să mă minunez de diversitatea lingvistică existentă :)) Dacă nu înțelegeți nimic din fraza anterioară, atunci trebuie neapărat să-i vedeți live sau online (showul este transmis live pe pagina de Facebook; o găsiți aici).
A fost o experienta foarte placuta (multumesc Diana) si sper sa aveti si voi ocazia sa-i vedeti pe cei de la Improvisneyland macar o data.

Sursa poze: https://www.facebook.com/true.clubb
p.s.: știu că nu prea are legătură cu zona de beauty, dar ceva extra nu strică :P

You Might Also Like

3 comentarii